Scroll
Activitati socialeiunie 13, 2026

Lecții care pot face diferența: Tedi încheie a 11-a ediție a programului „Școala siguranței”

Sună clopoțelul de încheiere a celei de-a 11-a ediții a programului educațional „Școala siguranței Tedi”, o inițiativă care contribuie de peste un deceniu la educarea elevilor de clasa I privind comportamentele preventive și gestionarea situațiilor care le pot pune în pericol siguranța. În toți acești ani, peste 471.000 de elevi de clasa I din toată țara au învățat cum să se protejeze și să reacționeze în situații de risc. În anul școlar 2025 – 2026, aproximativ 58.000 de elevi de clasa I au făcut primii pași în universul educației despre siguranță prin programul „Școala siguranței Tedi”.

Inițiat de Maspex Romania prin brandul Tedi și desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei și Cercetării şi Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, programul a devenit un reper în educația preventivă pentru copii, bucurându-se an de an de încrederea cadrelor didactice și a părinților. Continuitatea și amploarea sa confirmă nevoia reală de a aborda, încă din primul an de școală, teme esențiale legate de siguranță, responsabilitate și capacitatea copiilor de a recunoaște și gestiona situațiile de risc.

Lansat în septembrie 2015, programul a ajuns până astăzi la peste 471.000 de copii din întreaga țară. Sunt peste 471.000 de povești, de începuturi de drum în care informațiile despre siguranță au devenit un instrument valoros pentru protecție și încredere.

”Longevitatea programului și încrederea de care se bucură în comunitatea educațională reprezintă cea mai bună confirmare a relevanței sale. Pentru noi, ”Școala siguranței Tedi” este mai mult decât un proiect de responsabilitate socială – este un angajament pe termen lung față de copii și față de educația care îi ajută să crească în siguranță. Suntem mândri că putem contribui la formarea unor copii mai informați, mai responsabili și mai pregătiți să facă față situațiilor de risc” – Ioana Vișean, Director de Comunicare Maspex Romania.

În anul școlar 2025 – 2026, aproximativ 58.000 de elevi de clasa I au participat la cea de-a 11-a ediție a programului, continuând o tradiție construită în jurul unui obiectiv clar: fiecare copil trebuie să știe cum să se protejeze și să se simtă în siguranță. Alături de polițiștii din cadrul structurilor de analiză și prevenire a criminalității și de cadrele didactice, Tedi îi însoțește pe elevii de clasa I pe tot parcursul unui an școlar, când își însușesc informații extrem de utile lor privind siguranța pe stradă, la școală, acasă, siguranța în vacanță sau în mediul online, dar şi noţiuni despre sănătatea fizică şi emoţională.

Festivitatea care a marcat încheierea ediției 2025 – 2026 a avut  loc la Liceul Internaţional PREMS din Brașov. Elevii din clasa I, împreună cu Tedi, au parcurs lecția „Siguranța în vacanța de vară”, ascultând informațiile oferite de către doamna învățătoare și reprezentantul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov. Și-au testat apoi cunoștințele și au efectuat exercițiile din broșura pusă la dispoziție gratuit de către Tedi. La finalul orei, elevii clasei I au predat ștafeta siguranței elevilor care tocmai au încheiat clasa pregătitoare, într-o ceremonie plină de veselie. Toți copiii s-au bucurat de atelierele organizate în curtea școlii de polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Brașov.

Pentru noi, polițiștii, fiecare ediție a programului Școala Siguranței Tedi confirmă cât de importantă este educația preventivă în formarea unor copii pregătiți să facă față situațiilor de risc. De-a lungul anilor, am avut bucuria să întâlnim sute de mii de elevi care au învățat cum să fie mai atenți, mai responsabili și mai încrezători în propriile decizii, fie că vorbim despre siguranța rutieră, utilizarea internetului sau reacția în situații de urgență. Ne bucurăm că am putut contribui la dezvoltarea acestor deprinderi esențiale și să fim un partener de încredere pentru copii, părinți și cadre didactice. Siguranța celor mici rămâne o prioritate pentru Poliția Română, iar prin acest program continuăm să construim, împreună cu întreaga comunitate educațională, un mediu mai sigur pentru fiecare copil” – Raluca-Claudia Seucan, Director al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Inspectoratul General al Poliției Române.

Dincolo de valoarea cuantificabilă în cifre și statistici rămâne valoarea simbolică a acestui program. Ea se vede în ochii unui copil de clasa I care pășește cu mai multă încredere spre școală, știind cum să aibă grijă de el și de cei din jur. Clasa I este o perioadă a marilor descoperiri, iar datoria noastră, ca adulți, este să le oferim copiilor nu doar cunoștințele din școală, ci și scutul unui mediu sigur. «Șoala siguranței Tedi» a demonstrat în toți acești 11 ani că educația preventivă, atunci când este transmisă adecvat, cu blândețe și pe înțelesul celor mici, devine un reflex care-i va însoți toată viața. Ministerul Educației și Cercetării susține parteneriatele care privilegiază echilibrul emoțional, siguranța și bucuria copilăriei, iar succesul acestei ediții ne confirmă că punem bazele unei formări pentru o generație mai responsabilă și mai puternică” – Sorin Ion, Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării.

 

În luna septembrie vor începe înscrierile pentru ediția 2026 – 2027.Sunt așteptate cât mai multe cadre didactice să se înscrie. Detalii se vor regăsi pe site-ul www.scoalatedi.ro

 

Distribuie aceasta pagina: Facebook Twitter Linkedin Email SMS