Cel de-al 8-lea an al Școlii siguranței Tedi a ajuns la final
Privim cu satisfacție tot ce am realizat în Școala siguranței Tedi și sărbătorim încheierea celui de-al 8-lea an. Au trecut 8 ani în care s-au adunat multe amintiri și mărturii concrete. Am primit de la elevi din clasa I peste 28.000 de mii de fotografii care ilustrau activitățile pe care le-au realizat în cadrul programului, zeci de mesaje cu salutări pentru Tedi de la cei peste 303.000 de elevi câți au fost înscriși în program în toți acești ani. Elevi din toată țara au efectuat exerciții și au ascultat cu atenție informațiile oferite de către doamnele învățătoare și polițiștii structurilor de cercetare și prevenire a criminalității.
La fel au procedat și elevii clasei I de la Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu’’ din Buzău unde a avut loc festivitatea de încheiere a celui de-al 8-lea an al Școlii siguranței Tedi. Împreună cu Tedi au parcurs lecția „Siguranța în vacanța de vara” ascultând informațiile oferite de către doamna învățătoare Matache Larisa și doamna inspector principal de poliție Andreea Marchidan și au efectuat exercițiile din broșura pusă la dispoziție gratuit de către Tedi. La finalul orei, elevii clasei I au predat ștafeta siguranței elevilor care tocmai au încheiat clasa 0, într-o ceremonie plină de veselie.
„Fiecare generație de elevi care încheie cursurile Școlii siguranței Tedi ne aduce multe bucurii și satisfacții. Când vedem copiii și învățătorii atât de implicați, primim confirmarea că am inițiat un program util și nu în ultimul rând, plăcut. Căci modalitatea de învățare pe care ne-am axat a fost cea bazată pe joc, specific vârstei. Așteptăm generațiile următoare de elevi de clasa I să se joace și să învețe alături de Tedi regulile de siguranță”, a declarat Ioana Vișean, director de comunicare Maspex Romania.
Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi și se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Programul se adresează elevilor de clasa I și are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor.
Programul Școala siguranței Tedi este deja îndrăgit de cei mici și foarte apreciat de părinți, care conștientizează că informațiile transmise le pot salva viața în situații neprevăzute și periculoase. Grija părinților pentru un viitor în siguranță se dublează cu interesul polițiștilor de a forma la cei mici deprinderi utile și comportamente de autoprotecție. Toți adulții știu că nu pot supraveghea non-stop copiii și de aceea este deosebit de important să le oferim soluții și recomandări profesioniste adaptate la nivelul înțelegerii lor și comunicate prin metode plăcute, jocuri și lecții atractive, a declarat Directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, comisar șef de poliție Sorin Stănică.
„Am lucrat cu foarte mare plăcere lecțiile propuse de Tedi pentru însușirea informațiilor privind siguranța. Toate temele din broșura pusă la dispoziție gratuit sunt actuale și de mare folos pentru elevii de clasa I care, la rândul lor le-au studiat cu plăcere datorită jocurilor și sarcinilor provocatoare. Mă bucur că elevii mei încheie clasa I mai conștienți de pericole potențiale și mai informați, aspecte care le sunt utile acum dar și mai târziu în viață” a declarat doamna Matache Larisa, învățătoare clasa I.
Următorul an de studiu la Școala siguranței Tedi va debuta în toamna acestui an. Învățătorii care coordonează clasa I în anul școlar 2023-2024 sunt invitați să urmărească site-ul programului https://scoalatedi.ro/ pentru a nu rata startul înscrierilor.
Implementarea programului la clasă este certificată printr-o diplomă de participare iar implicarea învățătorilor şi a elevilor este răsplătită de către Tedi prin premii surpriză.